Un moment de reculegere pentru cei care au suferit și încă mai sufera de pe urma abuzurilor sexuale…


Cu recunoștință deosebită celei care m-a învățat SĂ IERT.

(și celor care mi-au încredințat povestea cicatricilor lor și au fost de acord să contribuie cu ele la vindecarea altora)

”Și totuși există iubire,

Și totuși există blestem,

Dau lumii, dau lumii de știre

Iubesc, am curaj și mă tem.”

Păunescu – Totuși, iubirea

A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi fost, nici că am fi scris noi pe blog… un copil. Putem să îl strigăm Ionel sau Cristina, Istvan sau Agatha, Helmuth sau Mercedes, Shîn-Tzîng Pan sau Dklnsjfsjf… Mogâldeața va răspunde invariabil cu toată dragostea pură de copil pe care o deține. Poate chiar un un ranjet știrb dar onest și mustăți de marmeladă delicioasă, coborât direct din cireș. Sau de pe tabletă… Din orice loc în care trăiește basmul copilăriei.

Îmi va răspunde și mie, și ție în același mod. Fain, curat, sănătos. Și va răspunde și persoanei care găsește de cuviință că vârsta de 4-5…-10-11…14-15 ani este una potrivită să îl învețe despre sex. Sex and the city. Sex și viață, sex = iubire. Și nu teoretic. Experiențial. Din categoria: dragostea doare…în locuri strâmte.

În cele mai strâmte cotloane ale minții se pot întâmpla cele mai fioroase tornade cu pagube solide în zona sufletului. Când un copil al cărei vârstă spune despre joaca de-a mâța, sau șotronul, afla taina jocului erotic, este pur și simplu prea devreme. Adolescența își are sarcinile proprii, la rândul ei!

Altfel este sex contra firii. Începând de la expunerea la materiale pornografice, filme, acțiune în dormitorul de acasă, la ademenire cu dulciuri sau păpuși sau mini-tractorașe, la atingeri sau cuvinte indecente, nedorite, neînțelese, sex oral, la penetrare se numeste ABUZ. Și asta nu descrie tot.

Înapoi la oița noastră pe care a rătăcit-o un ciobanul semnificativ din viața ei. Ce spun adulții de azi –copiii abuzați sexual de ieri, despre parcursul lor în viață de la momentul X: ”e ușor să spui –iartă – ”, ” abuzul nu se uită niciodată”, ”am fost mai furioasă pe mama pentru că nu m-a crezut și a permis continuarea, ba chiar mă bătea când îi spuneam”, ”am înțeles, dupa două căsnicii ratate, și ani de terapie, ca am învățat greșit iubirea.”, ”asta e o rană cu care pur și simplu defilezi. Dacă ai înțelegerea partenerului bine dacă nu, nu. Viața merge înainte”, ”dupa 30 de ani pot sa descriu în lux de amănunte în ce fel m-a atins, cum, unde și de câte ori”, ”prefer să beau și să uit. A fost groaznic.”,”ma urăsc pentru că n-am avut curajul să vorbesc iar acum nu am cu cine”, ”mă simt vinovată că poate am făcut eu ceva să creadă că îl incit”, ”sunt o ființă groaznică, am acceptat așa ceva crezând că unchi-meu chiar mă iubește, și uneori mi se părea ca prin vis, ca prin ceață că îmi plăcea un pic, dar mă și simțeam rău în același timp”, etc…

Da, unele victime ale abuzului au momente scurte în care resimt o oarecare plăcere – percepută bolnavicios și de cele mai multe ori conștientizată boliciunea în paralel și extrem de confuziv cu plăcerea. Este pentru ca așa am fost creați, avem zone corporale care ne oferă plăcere iar acțiunea fizică exercitata asupra lor, își împlinește menirea. NU SUNTEȚI DE VINĂ PENTRU ASTA!

Abuzul acesta este o rană care uneori rămâne nevindecată. Oamenii o duc cu ei prin viață, mai ales atunci când cineva din familie transmite mesajul că este rușinos ceea ce i s-a întâmplat, că nu trebuie să știe nimeni, că tu ai fost de vină pentru ce s-a întâmplat… Nu ne naștem știutori în ale vieții, nu știm că există vindecare dacă adulții responsabili nu ne învață. Din păcate, chiar și când ajung să știe despre asta, unii nu o mai acceptă din cauza cercului rușinii. Alții mătură amintirea sub preș până se împute și începe să erupă neînțeles cînd chipurile lucrurile par ok; ascund sau sexualizeaza puternic orice relație. Unii dezvoltă o dependență de sex, care e o boală, egală cu toate celelalte dependențe, se masturbează compulsiv, sau folosesc orice altă compulsie pe post de rutină reparatoare. Unora li se impută faptul că ei sunt de vină din cauza felului în care arată, se ”fâțâie” sau se ”îmbracă”. Alții sunt amenințați cu viața lor sau a celor dragi dacă par să vrea să iasă din acest ”joc” bolnav.

Nu, dacă agresiunea sexuală nu este cu penetrare, asta nu anulează trauma pentru copil. Copilul rămâne cu trăirea că a făcut ceva rău. Până la o anumită vârstă, nu s-a dezvoltat în noi latura responsabilă de gestiunea sănătoasă a vieții sexuale. Relația intimă, sexuală sănătoasă este ceva minunat când este de comun acord stabilită, asumată matur la vârsta corespunzătoare.

Traumele nerezolvate ale părinților se răsfrâng și asupra copiilor. Un singur exemplu și poate cel mai ”inocent” dintre toate, dacă e să acopăr plaja consecințelor: o femeie-mamă abuzată cândva va vorbi mai direct sau mai puțin direct în viața ei despre cum bărbații e porci, ei rănesc, etc etc. Ce învață pruncul? Dacă e băiat: m-am născut porc, apăi n-am decât să mă bucur de exercițiul funcțiunii că tot nu-s bun de nimic altceva. Femei, ăsta e mesajul pe care vreți să-l învețe fiul dvs? Dacă e ”fetili” ghiciți ce: nu pot avea încredere în băieți, ei rănesc. Ce soi de relații vor căuta la maturitate?! E nevoie să dezvolt?!

Nu există membri netraumatizați ai acestei ecuații: începând de la agresorul sexual care la rândul lui a fost cel mai probabil agresat sau suferă de vreo tulburare psihică, la victima, la mama sau ceilalți membri ai familiei pentru care brusc, când află, totul se dă peste cap și probabil habar nu au ce să facă, mai ales dacă la rândul lor cineva le-a pus bocancul pe bot când au încercat să vorbească despre ce li se petrece….

Iertarea nu este un proces ușor. Dar este posibil. Și este al tău, nu al celui iertat. Sentimentele amestecate: furie, ură, confuzie, plăcere neînțeleasă, durere, trădare, nedreptate, etc… toate acestea trec la un moment dat deasupra rațiunii și ne trag în jos. Victimele abuzului pot trăi într-o totală incertitudine vis-a-vis de propria persoană, de ce simt și ce au ”voie” să simtă, și ce anume pot face cu ceea ce simt real. E important de știut dragilor, că


AVEȚI DREPTUL SĂ SIMȚIȚI ORICE SIMȚIȚI, NU AVEȚI DREPTUL SĂ VĂ FACEȚI RĂU VOUĂ SAU CELORLALȚI!


Nu sunteti nici singurii, nici singuri, împreună ne putem vindeca.

Există viață după abuz!

Există iertare…care îți aparține!


P.S.1. Articolul acoperă o parte mică a problematicii abuzului sexual. El se dorește a fi doar o încurajare la spargerea zidului care ne poate ține captivi în convingeri ce ne încurcă în intenția a trăi această viață cât de sănătos posibil. Vorbiți unii cu ceilalți, gândiți împreună, vindecați-vă împreună!


P.S.2. Nici un cuvânt din această relatare nu se dorește acuzator sau critic la adresa vreuneia din părți. Mențiunea cuvintelor agresor și victimă nu este menită să încurajeze rămânerea în aceste poziții ci doar o demarcare a rolurilor din ecuație pe înțelesul tuturor. Fiecare din roluri este ocupat egal atât de femei cât și de bărbați. Abuzurile nu sunt executate doar de bărbați! Sunt constatări personale pe scurt ale unei probleme reale a umanității și mesajul speranței recuperării!


Luați ce vă folosește și lăsați restul!


Featured Posts
Posts Are Coming Soon
Stay tuned...
Recent Posts
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Clean
  • Twitter Clean
  • Instagram Clean
  • White YouTube Icon
  • RSS Clean

© 2017 by Equilibrium Psi. Proudly created with Wix.com