Căderea și înălțarea imperiului sufletesc de apus.


Dependența se definește în foarte multe feluri sofisticate, științifice, empirice, toate conținănd realități ale bolii. Una din cele mai curate și la subiect abordări este cea conform căreia dependența este o boală, o suferința a creierului și spiritului și nu în ultimul rând a organismului, care în urma consumului drogului la alegere (alcool, drog, jocuri, sex, alimente, control, muncă, etc.) face ca asocierea creierului între substanța administrată și plăcerea obținută să genereze comportamente compulsive menite să mențină continuu starea obținută. După instalarea dependenței, în creier au loc o serie de modificări neuro-chimice care afectează semnificativ procese ca luarea deciziilor, controlul de sine, voința, etc.

Întelegerea asupra fenomenului, care a avut sens în mintea mea, și care se validează aproape zilnic, este aceea că boala adicției este una singură, comportamentele compulsive sunt legate de drogul la alegere. O spune și zicerea populară ”suma viciilor rămâne constantă”. Aș adăuga eu…atâta timp cât nu cauți recuperare. Simpla înțelegere a faptului că ”nu e bine să mai beau/joc/fumez…etc” poate duce la o tentativă de abținere. Există cazuri în care aceasta a funcționat pe termen lung. Există și cazuri care au înțeles că dependența este o boală complexa, care afecteaza si spiritul uman. Și ca în orice boală vindecarea înseamnă să înconjori cu grijă și medicația potrivită toate cele afectate.

În cazul dependenților, cred ca e bine ca termenii cu care lucrăm în mintea noastră să fie cât mai clarificați, pentru a nu ne crea singuri așteptări nerealiste – pistă alunecoasă pentru recăderi. Prin urmare, vindecarea în cazul dependenților, nu înseamnă că după parcugerea unui program suntem vindecați. Este mai degrabă ca în cazul bolilor cronice, gen diabet, tratabile pe tot parcursul vietii. Vindecarea este găsirea unui nivel cât mai aproape de sănătos la care mai apoi să te menții cum poți mai bine. Există instrumente, desigur, și oameni dispuși să sprijine. Deci, odată cu admiterea problemei și a dorinței de a înceta comportamentul adictiv, calea este bătătorită, ”sculele” ascuțite și la dispoziția ta, tot ce mai e necesar este angajamentul.

Și….efortul. Acela de a nu mai lupta cu boala în felul în care am făcut-o până în acest punct. Exista un minunat paradox în programul de recuperare de 12 pași. ”Ne predăm ca să învingem.” Cum spune literatura din domeniu, la prima vedere a te preda cu a învinge nu par să aibă prea multă legătură. Cei care au făcut asta, cei care înțeleg până în vintre semnificația completă a acestui paradox vor zâmbi, și asta e îmbucurător. Înseamnă că au trecut pe acolo, și a fost de ajutor, și mai înseamnă și pentru tine noule-venit, că există speranță. Rămâi în zonă. Caută lupta cea bună. Ca să nu fiu abstractă am să dau un exemplu. În timpul dependenței activei, eforturile, lupta merge înspre a menține o stare iluzorie de plăcere, facem scenarii sa bem, să mâncăm pe ascuns, etc. În recuperare, toată energia asta poate fi realocată pe a avea grijă de sănătatea noastră, spre exemplu a te îngriji la propriu de bolile care s-au instalat în tine (mers la medic, urmat tratament, făcut dinți, etc)

Drumul recuperării este și el ca toate, pavat cu bune intenții. Citisem undeva că este complet greșit să antrenezi și să trimiți un om în război fără să îi spui că acolo se mai și moare. Ideea este că tot procesul acesta de conștientizare, angajament, efort, etc, nu garantează nimanui că nu mai mori. Dar garantează că trăiești. În sensul sănătos. Simți viața în vene și te bucuri de ea, atât cât îți e dată. Doar că, frica de necunoscut ne poate face să amânăm momentul. Ideea pierderii ”beneficiilor” dependențiale o simțim în vene. Aceste beneficii nu sunt doar cele la vedere. În dependență manifestările la vedere sunt doar vârful icebergului. De aceea, cel mai mare succes în propria recuperare, și nu vorbesc despre vindecări ”ca la cartea divină” ci umane care ne stau în putință, cu tot ce semnifică acest cuvânt până la curajul de a fi imperfect, îl au cei care înțeleg să se îngrijească atât de trup cât și de suflet. Unul din preambulurile grupurilor spune că în urma parcurgerii programului de recuperare cu trup și suflet vom cunoaște o altă fericire. Aș adăuga cu toate convingerea resimțită pe pielea mea că vom cunoaște și o altă sănătate, și alte beneficii. (ca premiu de consolareJ )

Se vorbește despre căderi, recăderi, alunecări. Cred că până nu ai început vreo recuperare, că e un program, că e terapie, că sunt indicațiile lui guru, ale duhovnicului, ale vraciului…orice te ajută să stai fără drogul tău 24 de ore cu o concentrare a forțelor personale conștientă și asumată pe o perioadă mai lungă de timp, nu putem vorbi despre recăderi. Doar despre boală și căderile ei specifice. Pentru că fără tratament și dorința de a face ceva în privința bolii tale, ești bolnav si funcționezi pur și simplu în virtutea bolii.

Pe parcursul curei de recuperare, a intervenției propriu-zise, care este în sine o luptă, însă cu totul diferită și…sănătoasă, cred că putem vorbi despre alunecări. Este ca o cursă de marș cu tot ce implică ea, susținători de pe margine, oameni care îți întind botelcuța cu apa, prosop, urale, incurajări și cu toate acestea se întâmplă să mai obosim, să ne împiedicăm, etc. Aceasta nu este o justificare pentru recăderi. Este o simplă înțelegere a fenomenului recuperării așa cum am văzut –o și trăit-o pe pielea mea și cum am discutat cu alți dependenți în recuperare.

Să nu uităm de sevraj. Acesta ne poate trage înapoi considerabil. Pentru că provocarea scrierii acestui material a venit din tema sevrajului și recăderii în codependență, referirea am să o fac pe această direcție. Orice completare pentru orice alt drog este binevenită. Am învățat că creierul nostru este oarecum ”programat” în două direcții: evitarea durerii și obținerea plăcerii. În virtutea acestora, cred ca este ușor de înțeles de ce și în ce fel ajungem la tot felul de comportamente care de care mai ”nebunești” ca să ne menținem în limitele celor două datum-uri.

Sevrajul codependențial seamănă și ca trăiri fizice și ca gânduri automate cu orice alt sevraj. În lipsa substanței care activează starea (pentru codependenți: una gazoasă, incoloră, inodoră) se declanșează nevoia acutizată profund de obținere. Neoferind creierului ceea ce ”are nevoie” acesta intră într-o formă de protest (uneori asemănătoare cu cea a crizelor copiilor care nu obțin ce vor atunci). Fiecare persoană resimte foarte subiectiv de la tremurat, la dureri de cap sau în diferite parți ale corpului, tensiune ridicată sau foarte scăzută, puls mărit, vărsături, etc. Sunt, de altfel simptome, pe care codependenții le cunosc bine din somatizările trăite înainte de recuperare. Foarte mulți codependenți au somatizat puternic mai ales când lucrurile …păreau ”scăpate de sub control”. Să nu uităm că unii am exersat zeci de ani compulsia controlului și în absolut orice condiții cel mai ușor ne e să ne întoarcem la vechile obiceiuri. ”Obișnuința – a doua natură.” se spune. Este incredibil de ușor, aproape ca pe nesimțite să accesăm în perioada de vindecare și recuperare fișierele ultra-uzate. Le știm, le-am folosit atata timp… Floare la ureche.

Aici e arta și meșteușugul programului. Este un minunat moment, de la dificil la cumplit resimțit, n-am să mint, să nu te lași descurajat în momentul conștientizării, de perspectiva negativă a durerii în carne și creier. Să îți amintești că de pe-acum ai niște instrumente de care să te agați și …folosește-le. Tentația este să evităm durerea. Arta este să ne acceptăm trăirea exact cum vine ea, să stăm o perioadă cu ea, să ne îmbrațișăm, să curățăm rana, să oblojim locul.Exact cum am fi avut nevoie atunci când eram mici și ne răneam sau sufeream și poate am primit poate nu. Însă chiar dacă nu am primit, știm exact cum am fi avut nevoie. Păi să ne oferim reconfortarea atunci când e nevoie. Acesta, alunecarea, sau pericolul ei, sau chiar recăderea, sunt minunate ocazii de a ”implementa” noul fel de a trăi, noul drum spre noua fericire și sănătate. Să nu ne învinovățim dacă nu reușim din prima, nu suntem computere pe care să se scrie un script, enter și gata din prima lună devenim maeștrii zen ai recuperării. Poate dura ani, am exersat ani boala. Este poate puțin peste puterea omenească să se petreacă minunea ..finală în prima săptămână de lucru cu tine. Dar sunt minuni mai mici pe parcurs, care vor cântări categoric greu și vor fi de folos. A lua fiecare zi așa cum vine înseamnă exact asta, a ne asuma și bune și mai puțin bune, a da ceea ce este mai bun în noi în oricare din condiții.

Recăderile, deși par niște momente dezamăgitoare, greu resimțite în orice dependență, cred cu tărie că sunt parte a procesului terapeutic și cum spuneam mai sus, ele sunt de fapt momente excelente pentru a-ți reaminti ca ești într-un proces de recuperare, nu de sănătos ce erai, ci tocmai pentru ca erai bolnav. Desigur, ideea nu este să găsim în asta o scuză pentru a mai bea puțin, sau mai juca la ruletă o dată. Există oameni în recuperare care au reușit fără. Puțini. Să ne creăm așteptări sănătoase, zic. Procesul acesta este pe viață și nu este perfect. Dar nici nu căutam perfecțiunea ci progresul. Și…există zile în care progresul este că respirăm și asta va fi fost perfect. Cred că vorbim despre recăderi în sensul clinic, dupa ce procesul de recuperare este în derulare de ceva vreme și am experimentat deja o abstinență …îndraznesc să spun cu jumătate de gură, cu oarece urme de seninatate, oricum mai multe ca înainte. Recăderile sunt acele momente când suntem într-o situație similară cu cele din vechea viață și re-acționam compulsiv dupa tiparul vechi, ca și cum s-ar fi apăsat pe nesimțite un buton de re-functionare. Ne re-accesăm compulsia. Recăderile sunt motivul pentru care depenenții în program se prezintă ”X- alcoolic” și după 20 de ani de abstinență. Pentru că boala aceasta este puternică și este un fel de dușman adormit care aproape că așteaptă gornul de trezire.

Pentru codependenții/dependenții care se întreabă așa cum am făcut-o și eu multă vreme: bine, dar uite fac programul de atâta vreme, îl cred, îl simt, nu mai am alcoolici activi în jurul meu, de ce am recăzut?!de ce mai simt astea?! Iată câteva idei personale:


  1. De aia/numa` așe (bifați după zona corespunzătoare lingvistic)

  2. Pentru că e un bun moment de înțelegere a faptului că dacă nu mai ai dependenți activi în jurul tău și totuși simți ce simți, ăăăă….problema ta de fapt nu ținea de cei din jur? Ci e ceva în tine?! Și că probabil acolo e de căutat hiba ce trebuie vindecată.

  3. Pentru că Puterea Superioară continuă să ne plaseze în situații similare de–a lungul vieții pana ne luăm lecțiile de acolo, sau până vedem cu ochii minții că e rost de vindecare și să o facem!

Nu pentru că am făcut greșit ceva, nu pentru că suntem proști, incapabili, greșiți, etc. Tocmai de aceea ne este dat, pentru ca putem!

Mai era o vorbă oleaca …romanțată dar nu total inutilă: fă Rai din ce ai. Banuiesc că veți zice că se referă la altceva. De acord. Dar daca ne gândim simplu la ce am azi în recădere: am problema, am compulsiile, am trăirile și gândurile, somatizarea, după caz. Dacă scot capul oleaca din sufereala mea, îmi amintesc că am și instrumentele programului, oameni cu care să vorbesc și îmi sunt de sprijin, nu în ultimul rând am Puterea Superioară. Păi dacă e să fac Rai din astea…n-am decât să mă repoziționez, pe măsură ce îmi adun puterile asumandu-mi exact ce simt, oricum ar fi asta, și să privesc alunecarea, recăderea ca pe o oportunitate de a- mi exersa tot ce am primit în recuperare până la acest moment. Ceea ce trăiți acum, și felul în care veți răspunde provocării acesteia va fi de mare ajutor și celor nou-veniți. Repet: lucrurile nu sunt la fel de simplu de aplicat precum sunt de scris. Însă ne consumă mai multă energie a ne folosi de boală și tot ce oferă ea chiar dacă ne gândim la gustul dulce al fructelor amare, decât să exersăm doar acum, doar de data asta, ceva nou și sănătos.

”Orice om poate duce bătălia unei singure zile. ”

Fiți blânzi cu voi înșivă!

P.S. Aceste rânduri sunt perspectiva personală dupa aproape 3 ani de program de recuperare în codependență. Nu au valoare de adevăr universal. Au valoarea unei mărturisiri personale la grup. Și ca să rămânem în spirit: luați ce vă este de folos și lăsați restul.

„Dacă întâlneşti un alcoolic (n.a. dependent) salvat, atunci întâlneşti un erou. În el pândeşte duşmanul adormit. Acest om rămâne împovărat de slăbiciunea sa şi îşi continuă drumul printr-o lume în care se bea fără discernământ, o lume care nu îl înţelege şi o societate care se crede îndreptăţită în ignoraţa ei să îl privească de sus ca pe un om inferior fiindcă îndrăzneşte să înoate împotriva fluviului de alcool. Să ştii însă: El este un om excepţional!” Friedrich von Bodelschwingh



Featured Posts
Posts Are Coming Soon
Stay tuned...
Recent Posts
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Clean
  • Twitter Clean
  • Instagram Clean
  • White YouTube Icon
  • RSS Clean

© 2017 by Equilibrium Psi. Proudly created with Wix.com